Pagina 7

„Dacă dorești să acționezi ca mediator, este extrem de contraproductiv să vrei să prescrii orice rezultat.”

Declarația de mai sus, făcută într-un interviu pentru Jacobin din februarie 2023, îi aparține lui Wolfgang Sporrer, un diplomat austriac decedat recent, implicat în procesul de la Minsk, care a lucrat printre altele pentru Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în Ucraina. Vorbea acolo despre șansele de dez-escaladare a conflictului între Ucraina și Rusia, ameliorarea situației umanitare și obținerea unui acord de pace prin mecanisme diplomatice. Dată fiind înfățișarea permanent caricaturală a diplomației în spațiul public – fie prin ideea (trumpistă) de a negocia un acord de pace cum negociezi vânzarea de proprietăți imobiliare, eventual cu alungarea unor chiriași care ocupă deja spațiul, fie prin varianta (UE/Biden) de a considera posibile negocieri ca un semn de slăbiciune și cam atât –, mi se pare că merită arătate și dezvoltate unele idei prezentate de Sporrer în acest interviu (și în alte intervenții); în special propunerea de a vedea negocierea și medierea ca proces în sine, de multe ori complicat, probabil încet și incert, nu ca prescrierea unor soluții.

Balcon în Italia cu steagul păcii și pisică | Imagine: Wikimedia Commons

De observat că în iarna 2023 negocierile între Ucraina și Rusia erau mai puțin teoretice decât acum și dădeau anumite rezultate – între vara 2022 și vara 2023 a existat un acord pentru exportul de cereale. În acest acord și comunicarea pe care-l implica vedea Sporrer o posibilitate de a discuta și alte subiecte, în principal umanitare.

So, what can be done at this point? We can try to expand the existing channels of communication, i.e. the dialogue in Istanbul, to other topics — for example, to having disengagement zones around nuclear power plants. Both sides have an interest in that. One could agree on ceasefires in various places around hospitals and schools. One could decide on short, temporary ceasefires at harvest time, at sowing time, at the start of school, or at Easter. Easter would be a great start for an initiative like this. It’s about taking small steps and practicing the art of the possible. (o traducere mașinizată aici)

Desigur între timp ne este amintit constant de atacurile rusești asupra infrastructurii logistice ucrainene pentru exportul de cereale de pe malul Dunării și de dronele prăbușite în România că nici acel acord nu mai există. Deocamdată nici guvernul SUA sub Donald Trump, nici țările europene n-au reușit să medieze negocieri nici măcar cât au putut mijloci o perioadă Națiunile Unite și Turcia. Iar Turcia, într-o oarecare măsură, a arătat că anumite comportamente nu blochează medierea între cele două părți – a ieșit în evidență de-a lungul războiului și cu livrări de arme către Ucraina, drone în special, dar și ca țară care nu doar că nu a participat la sancțiunile vestice împotriva Rusiei, dar a intensificat și schimburile comerciale. Revenind la Sporrer, în momentul interviului nu se arăta foarte optimist referitor la cine altcineva ar mai putea întra în rolul de mediator:

If you want to act as a mediator, it is extremely counterproductive to want to prescribe any outcome. But the West, even states like Germany or Austria, cannot play the role of mediator in this conflict. De facto, the West is seen by Russia as a party to the conflict. This does not mean that this view is correct, but this is the perception of the Russian side. Therefore, the West cannot be a mediator. China cannot be a mediator either.

I think only very well-respected international figures appointed by a neutral organization such as the UN or the OSCE could act as mediators, for example, or a coalition of states. But this coalition would have to be considered truly neutral by both sides. But I actually find it very difficult to imagine such a coalition. The UN or the OSCE offer a more plausible option. (ro)

Sporrer vede șansele la rezolvări de lungă durată ca fiind reduse, însă ameliorarea situației umanitare și reducerea riscului de escaladare le considera scopuri în sine:

Many diplomatic solutions would have been possible until February 24. And I know that everybody was playing for time — the West was playing for time, Russia was playing for time. But with this war of aggression, a lot of possibilities for a diplomatic solution have disappeared, at least for an ultimate solution of a diplomatic kind.

But we must also remember that diplomacy is often only a means of putting a sticking plaster on a wound, so to speak, and improving a concrete situation somewhat. Diplomacy isn’t necessarily the art of resolving conflicts once and for all. Because the possibility of settling this conflict once and for all, so that in the end everyone is satisfied, is something I don’t really see any more. I still do see the possibility of reducing the risk of escalation and improving the humanitarian situation through diplomatic negotiations. (ro)

Revenind la prezent, negocierile deschise de noua conducere din SUA direct cu Rusia pot fi văzute și ca o deschidere de noi oportunități – agenda Rusiei include destul de clar și subiecte pe care nu le poate negocia Ucraina direct, de la relaxarea de subvenții, prezența militară a SUA în Europa, rolul NATO în general sau acorduri nucleare. În funcție de cum sunt purtate acestea nu pare exclus să facă concesii Rusia Ucrainei, iar din perspectivă umanitară o pace proastă cu greu ar putea fi mai proastă decât continuarea războiului.

Însă ideea de a „forța pacea” peste capul cetățenilor Ucrainei s-ar putea lovi de niște „probleme practice” care de fapt n-ar duce la nici un fel de pace. Ce te faci dacă un acord, un „deal”, chiar acceptat de conducerea de la Kiev, este la fel de nepopular în rândul populație ucrainene cum a fost prezența trupelor americane și a aliaților (cu Nicolae Ciucă cu tot) în Irak după aprilie 2003? Câți ani de „pace” și ce efecte regionale ar urma, inclusiv pentru România? „Nothing about Ukraine without Ukraine” probabil n-ar trebui respins ca simplu slogan nici de „realiști”.

Cine poate depăși „blocaje violente” la masa de negocieri?

În acest context în care, în ciuda retoricii aparent foarte hotărâte despre continuarea luptelor sau, dimpotrivă, despre „dealurile de pace”, rezultatele posibile sau probabile rămân de fapt foarte neclare în ambele cazuri, propunerea de „diplomație incluzivă” s-ar putea dovedi o alternativă mai concretă. Mai ales dacă ținem cont de situația de război de uzură pe câmpul de luptă și de faptul că ajutoarele vestice, considerate justificate sau nu, nu sunt nemaivăzut de mari, ci comparabile de exemplu cu pachetul de salvare din 2008 pentru compania de asigurări AIG. Într-un necrolog dedicat diplomatului recent decedat, activista feministă Almut Rochowanski dezvoltă ceva mai mult conceptul; și amintește desigur de Sporrer:

When asked about his ideas for ending the war in Ukraine, he declined to offer a peace plan and instead focused on process. He looked at it as a mediator: how do you get the parties to agree to sit at the same table? That would already be a first successful step. He kept reminding people that Ukraine and Russia were talking every day, at the Istanbul hub of the Black Sea Grain Deal. Wolfgang was a glass-half-full kind of guy, spotting openings and opportunity where others see only violent deadlock.

Last year, he proposed we write an article together, about inclusive, people-centered peace-making. We both thought this approach was curiously missing from discussions about ending the war in Ukraine, despite being recognized by many governments, the UN and academics as the gold standard for making peace: not only is inclusive peace-making better at ending armed conflict, with settlements that last longer and lower relapse rates. (ro)

Esența ar fi aducerea la masa negocierilor a persoanelor care au suferit de pe urma războiului, inclusiv pentru a ușura procesul. Și pune un accent special pe includerea femeilor:

How does inclusive peace-making (or inclusive diplomacy) achieve all this? By placing the human security, well-being and rights of people living in conflict-affected territories at the center of war-ending diplomacy. Peace has to deliver for the people who suffered from war. We achieve this by bringing these people right into the peace process, to the negotiation table. There, their concerns can be heard, put on the agenda and addressed, and they can envision creative solutions to intractable problems.

As a result, communities emerging from war will not be plagued by typical post-conflict dysfunction, deprivation and injustice that translate into friction and a renewed conflict. Ordinary people at the table and bread-and-butter issues on the agenda make the atmosphere calmer and more constructive overall.

Because men will be at any negotiating table by default, inclusive diplomacy means including women: comparative data from 40 conflicts shows that when women were part of peace processes, there was a far higher likelihood that an agreement will be reached, that agreement was more likely to be implemented and it was 35 percent more likely to last at least 15 years. These numbers are so remarkable that anyone serious about making peace cannot afford to ignore them. (ro)

Propunerile nu sunt doar teoretice, tot Rochowanski amintea toamna trecută de un plan de pace al Braziliei și Chinei, care la rândul său nu viza direct rezultate, ci principii și procese pentru diplomație. Planul a fost ulterior susținut într-un comunicat de încă 11 țări și aducea în discuție „diplomația incluzivă” – probabil la inițiativa Columbiei, țară cu experiență în cauză:

Every time someone mentions negotiations to end the war, implying, quietly or quite openly, that some territories will remain under Russian de facto control, they are opposed with the argument that this would mean abandoning Ukrainian citizens to violence, repression and genocide. This is a genuine concern, felt deeply by many Ukrainians, especially those who have family and friends in occupied territories. I have friends there, too, and I also have friends whose close relatives are still there, so this is not abstract to me. Inclusive, people-centered peace diplomacy could go some way to overcome this conundrum, by making provisions for the safety, well-being, rights and freedom of the residents of those areas, as articulated by themselves.

Finally – and this is pure conjecture – this the first time that either the Chinese or the Brazilian plans or their joint proposal have ever mentioned “inclusive diplomacy or peace”. But it is also the first time that Colombia has joined their initiative. Colombia is famously one of the most committed, serious proponents of inclusive peace, having adopted this approach in its complex peace process that has been transforming and overcoming decades of civil war. Their path to peace has not been easy and there have been setbacks, as there always are. I have a hunch they put those two words into the draft communiqué. (ro)

Fără să deviez prea mult de la materialele recomandate și fără a banaliza (sper) ce trăiesc oameni în zone de război sau refugiați, aș atrage atenția că se fac cinci ani de stare de urgență aproape perpetuă – cel puțin mediatic și ca discurs public. După doi ani de pandemie, războiul de peste graniță pare că a dat un impuls mai puternic acestei stări. În loc să gândim ce se întâmplă în jur amintindu-ne că aici este totuși pace, îmbrățișăm tot mai mult logica de război, cea în care „cine nu e cu noi e împotriva noastră”. O bază fertilă și pentru interpretări și explicații catastrofiste pe teme variate din care, nu chiar surprinzător, se ridică figuri mesianice, și pe care se înmulțesc abuzuri de putere. O situație care îngustează tot mai mult imaginația politică, chiar capacitatea de a vedea încotro ar putea să se îndrepte lucrurile în condiții mai bune sau pentru ce ar merita luptat. Personal nu am impresia că rămâne cineva cu adevărat neafectat.

Diplomația incluzivă, a pașilor mici, de care vorbesc Sporrer și Rochowanski, ar putea da unui proces de pace în Ucraina o direcție mai umanitară și poate chiar mai concretă decât ce se întrevede momentan. Asta nu înseamnă că orice problemă sau contradicție care nu poate fi „soluționată” pe câmpul de luptă sau la discuții între Putin și Trump s-ar rezolva prin negocieri între mamele soldaților ucrainieni și ale soldaților ruși (de altfel nu este de la sine înțeles că un teoretic efort diplomatic colectiv a sudului global căruia s-ar alăura și UE ar putea duce negocierile așa departe). Dincolo de asta, dacă chiar ne afundăm tot mai des în dispute maniheiste, o privire către procese și strategii de a crea legături între oameni din zone distruse de soldați și tancuri ar putea ajuta la deblocarea unor impasuri și de partea asta a graniței. Mai ales că înlocuirea unui scut nuclear american cu unul francez sau european nu sună nici a strategie militară ori de comunicare diplomatică, nici a soluție politică – cum nu este de fapt nici anunțarea de a arunca cu foarte mulți bani înspre diverse probleme.

Revenind la țara vecină, Rochowanski îl menționează în încheierea necrologului pe un posibil candidat la președenția Ucrainei, Oleksii Arestovîci, fost consilier al lui Zelenski, acum critic al său, și care ține să aducă în discuție câteva „mărunțișuri”:

Last month, Oleksyi Arestovych, one-time advisor of Zelensky and now one of his harshest critics, talked on one of his wildly popular YouTube streams about how any ceasefire or peace agreement would need to address everyday problems caused by war, occupation and displacement: regulate free movement of people, goods and services between territories occupied by Russia and those controlled by Ukraine, the mutual recognition of vital records and diplomas earned by young people on either side, protect the rights and interests of those forced to leave property behind and those buying such abandoned homes. Government, he said, sounding like the aspiring presidential candidate he is, has to exist for the people, not the other way around. (ro)