Fundul sacului pământ românesc

Recoltă de sparanghel | imagine: pixabay.com Recoltă de sparanghel | imagine: pixabay.com

Un reportaj recent realizat de emisiunea în limba maghiară a TVR amintește printre alte, că astăzi în Uniunea Europeană muncitorii sezonieri în agricultură pot fi lucrători esențiali în mai multe țări deodată: pentru Germania, unde recoltarea sparanghelului depinde de ei, și pentru România, unde familiile depind de salariile mai mari câștigate în vest. Totuși aceștia sunt arareori luați în serios, o excepție fiind un protest în Germania în contextul pandemiei (când practic se cerea de la muncitorilor esențiali să se expună unui risc de îmbolnăvire mai mare), care a ajuns în atenția miniștrilor de atunci ai muncii din cele două țări. Această cvasi-ignorare nu ține doar de clasa politică: după o perioadă relativ scurtă din pandemie, când părea să se producă o realizare pe scară mai largă a cât de esențial este efortul unor oameni angajați mai mult sau mai puțin formal în domenii prost plătite, dezbaterile despre muncă s-au redirecționat de exemplu mai mult spre posibila înlocuire a angajaților din birouri prin inteligență artificială sau alte automatizări (iar preocupările legate de sănătate și pandemie rar mai au legătură cu munca enormă depusă în acest domeniu). Să descoperi într-un interviu cu două muncitoare că pentru culegerea și curățarea unei tone de sparanghel este nevoie de lucrul manual al 23 de persoane pare puțin din alt film. S-ar putea imagina plecând de aici o deschidere a discuției despre cum poate fi ușurată munca fizică grea prin îmbunătățiri tehnologice, dar suntem departe de asta.

În dezbaterea de la Euronews între Nicușor Dan și George Simion s-a trecut destul de rapid peste o întrebare referitoare la muncitorii plecați în străinătate și la încurajarea reîntoarcerii lor prin reforme UE și fonduri europene (aprox. min 30:20). Dacă răspunsul lui Nicușor Dan a fost nesurprinzător și mai degrabă dezamăgitor, o mică observație despre cum respectă românii plecați care performează într-un mediu competitiv și niște critici superficiale la adresa birocrației românești, George Simion a fost, tot nesurprinzător, inovator într-un sens rău: după o mică bălmăjeală despre sprijinirea antreprenorilor români, s-a trezit repede să dea vina pe fondurile UE care merg spre Ucraina și să atace muncitorii din India, Pakistan sau Bangladesh care lucrează în România – „vin cetățeni din lumea a treia, iar românii noștri pleacă peste hotare”. Este o mică performanță logică să scoți țapi ispășitori pentru emigrarea ultimilor trei decenii din România o țară vecină atacată cu trei ani în urmă și migranții din Asia, care au început să devină mai vizibili în România doar în ultimii patru, cinci ani.

Reportajul TVR totuși merge ceva mai departe, muncitorii nu apar ca niște victime ale „colonizării” sau ale unui „sclavagism modern”, sau ce termeni senzaționaliști mai sunt folosiți pentru a descrie situația lor (respectiv mai mult pentru a masca problemele sociale și economice ale migranților). Sună banal, dar este vorba de oameni care caută și găsesc joburi mai bine plătite în Germania. Ce ar trebui să fie la fel de banal ar fi funcționarea protecției muncii și aplicarea drepturilor sociale între țările din Uniunea Europeană. Din reportaj reiese că există pentru asta niște baze deja formate în agențiile pentru ocuparea forței de muncă și rețeaua europeană de cooperare a serviciilor de ocupare a forței de muncă (EURES). Directorul AJOFM Covasna, Kelemen Tibor, încurajează angajările prin EURES pentru a evita diverse abuzuri documentate, ca neplata salariilor sau confiscarea actelor de identitate la locul de muncă. La final se atrage atenția că aceste angajări sezoniere se fac pe contracte de muncă scutite de plata contribuțiilor sociale, prin urmare angajații sunt și scutiți de obținerea unor drepturi sociale (șomaj sau contribuție la pensie). Văzută așa, UE nu prea arată ca un monstru birocratic-globalist, ci dimpotrivă, ca o zonă în care reglementările și birocrațiile de stat sunt prea puțin dezvoltate și prea puțin capabile să colaboreze internațional cât să asigure niște drepturi esențiale pentru muncitorii esențiali; drepturi a căror necesitate în secolul 21 ar trebui să fie de la sine înțeleasă.

Că Simion în loc să propună „soluții concrete” (cuvinte pe care le aruncă cu plăcere) pentru migranții plecați din România se apucă de atacat alți imigranți nu mi se pare de loc o surpriză: este ceea ce fac modelele sale din occident, extremiștii de dreapta și conservatorii radicalizați spre dreapta de aceștia, de decenii încoace, cu mai mult sau mai puțin succes, migranții românii fiind de-a lungul timpului adesea printre țintele lor preferate. Dar pe lângă hrănirea unui naționalism răzbunător, Simion chiar urmărește ținte mai concrete, doar că nu în beneficiul muncitorilor. După turul întâi și-a prezentat în fața unor angajați de la Alba Iulia ideea de „ajutor”, să scadă taxele pentru „angajatorii lor”:

„Fiind întrebat de unii angajați ce va face de acum încolo, Simion a afirmat că-l va pune pe Călin Georgescu 'în fruntea țării': 'Pentru angajatorii voștri, pentru cei care vă plătesc salariul, trebuie să reducem impozitul pe muncă, ca să vă rămână mai mulți bănuți în buzunar, ca să vă creșteți copiii aici, în țara noastră'.” (link)

De fapt acest „mai mulți bănuți în buzunar” este sistemul criticat în reportajul de mai sus, în care angajatorii nu mai plătesc contribuții sociale sau alte impozite, iar angajații în loc de mai mulți bani rămân cu mai puține drepturi sociale și cu mai puține servicii publice plătite din taxe. Pe lângă intențiile declarate de a reduce numărul de bugetari cu 500.000, Simion a mai zis foarte clar și la sfârșitul dezbaterii de la Euronews că dorește dereglementare și slăbirea și mai puternică a instituțiilor de control:

„Antreprenorii, oamenii care muncesc de dimineața până seara, plătesc impozite la stat, nu sunt apreciați, sunt hărțuiți de o birocrație feroce. Le promit că vom reduce drastic numărul de instituții de control, vom reduce birocrația, vom dereglementa, le vom face viața un pic mai ușoară ca să poată face ceea ce ei știu cel mai bine, să facă profit și să-l lase aici în țară, îi vom încuraja, avem tot interesul să facem acest lucru.” (dezbaterea Euronews pe la 4:07:20)

În intervenții recente și Călin Georgescu s-a prezentat ca susținător al dereglementării, poate ceva mai moale în privința asta:

„A venit vremea să punem cu adevărat instituțiile în slujba oamenilor, nu oamenii în slujba instituțiilor. Urmează să avem o țară în care ANAF-ul va merge la firme pentru a le întreba cu ce le poate ajuta, nu pentru a le amenda.” (min 5:05)

În schimb, Georgescu plusează cerând jertfe de la popor, bunăstarea oamenilor nefiind un scop în sine:

„Nu oamenii trebuie slujiți, ci pământul nostru sfânt.” (min 7:07)

„Sacrificați-vă pentru obsesia lui Simion și Georgescu cu 'pământul românesc' și 'antreprenori români'” – cam la asta se rezumă de fapt mesajul către majoritatea cetățenilor. Desigur că nu obosesc să-și afișeze îngrijorarea pentru români, iar uneori vorbesc chiar de egalitate. Este și asta o strategie de comunicare cu o tradiție de câteva decenii, pe care știu să-l copieze de la parteneri rasiști din vest. Sociologa austriacă Natascha Strobl dădea în urmă cu mai mult de 10 ani ca exemplu pentru acest mimetism – o strategie de a adresa selectiv anumite concepte pentru a se agăța de discursul public – un extras dintr-un articol din 1973, din revista de extremă dreapta a germanilor din Argentina „La Plata Ruf”:

„Trebuie să ne modelăm mesajul în așa fel încât să nu mai corespundă clișeului celor 'veșnic rămași în urmă'. Și o agenție de publicitate trebuie să se orienteze după gustul publicului și nu după cel propriu. Iar dacă carourile sunt la modă, nu poți face publicitate produsului tău cu picățele. Sensul mesajului nostru trebuie să rămână desigur neschimbat. Concesiile către modă sunt inutile în această privință. Referitor la problema muncitorilor străini, de exemplu, argumentul 'să plece acasă' este întâmpinat doar cu un zâmbet neînțelegător. Dar care om de stânga nu ar fi de acord cu cerința: 'Trebuie să-i fie interzis marelui capital să mute doar de dragul profitului mase întregi de oameni în Europa. Omul nu ar trebui adus la muncă, ci munca la om.' Sensul rămâne același: 'Afară cu muncitorii străini!' Dar reacția ascultătorilor va fi fundamental diferită.” (traducerea îmi aparține; link)

Că imigrația joacă de mai multă vreme un rol important pentru noile drepte din România se vede și privind un pic în spatele lui Simion și Georgescu. În decembrie 2018, o serie de proteste au scos în stradă în București câteva mii de oameni împotriva Pactului ONU pentru Migrație. Printre organizatori se numărau o serie de organizații neo-legionare, dintre care o bună parte s-au regăsit recent în anturajul politicienilor „suveraniști”:

(1) Asociația Noua Dreaptă, (2) Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, (3) Asociația pentru Cultură, Educație și Valori Europene, (4) Asociația Bucovina Profundă, (5) Asociația Calea Neamului, (7) Asociația Gogu Puiu, (8) Asociația Pro Consumatori, (9) Asociația pentru Revigorarea Tradiției, (10) Asociația Scut Botoșănean, (11) Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, (12) Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni şi (13) Asociația pentru Toleranță în Spațiul Public. (link)

Punerea în opoziție a migrației către România cu posibila revenire a românilor plecați a fost exploatată deja la protestele din 2018. Declarația lui Simion amintită mai sus – „vin cetățeni din lumea a treia, iar românii noștri pleacă peste hotare” – este și un ecou al unuia dintre sloganele de la acele proteste – „Chemaţi românii plecaţi, nu străinii imigranţi!”. Mai nou această învrăjbire începe să ducă la atacuri directe asupra muncitorilor veniți în România, cum arată investigațiile despre grupuri neonaziste ale PressOne.

Strategie de păcăleală programatică

Strategia aceasta de a pretinde o preocupare pentru drepturi și echitate în timp ce scopul urmărit este fix pe dos consider că se vede cel mai bine în tratarea temei migranților – și a celor veniți în România, și a cetățenilor români plecați în alte țări. Dar e programatică, se regăsește și la alte subiecte mai mult sau mai puțin înrudite. De exemplu, programul AUR vorbește la punctul 35 despre „Protecția persoanelor aparținând minorităților etnice”. După niște declarații generale despre nediscriminare, respectarea constituției și continuarea susținerii financiare pentru organizațiile minorităților naționale, textul sare rapid la „obligația” cunoașterii limbii române, sugerează că românii în județele Covasna și Harghita și în unele zone ale județului Mureș nu beneficiază de drepturi și libertăți depline și pune în opoziție sumele alocate pentru minoritățile naționale cu niște presupuse finanțări care ar trebui să curgă către românii din județele menționate. Un fir de argumentare prin care, în numele „dreptății și egalității” desigur, se poate ajunge ușor la tăieri de fonduri. O logică după care nu văd de ce nu s-ar ajunge în doi, trei pași și la anularea emisiunilor în limbile minorităților de la televiziunea publică, cum este cea în care a apărut reportajul menționat la începutul textului. O asemenea scoatere din program s-ar încadra prea bine în luptele „suveraniste” cu corectitudinea politică, egalitarismul, multiculturalismul sau ce mai numeau încă în programul de acum câțiva ani „plaga neomarxistă”:

„Alianța noastră se declară fățiș împotriva oricărei forme de marxism contemporan. Curentele de corectitudine politică, ideologia de gen, egalitarismul sau multiculturalismul sunt forme camuflate ale plăgii neomarxiste. Niciun dialog nu se poate lega cu cei care, sub falsul paravan al combaterii discriminărilor, ajung să distrugă ierarhiile și valorile pe care secole de tradiție le-au ridicat cu răbdare și dragoste.” (link)

Iar refuzul de a discuta cu adversari politici până la cenzură – „anulare” – se regăsește și în programul lui Călin Georgescu, tot pretinzând inițial că ar proteja libera exprimare:

„Avem nevoie de legi care să protejeze dreptul de exprimare, libertatea presei, anularea corectitudinii politice.” (link)

Sigur că o minimă corectitudine politică este și ceea ce face viața mai suportabilă pentru românii plecați în alte țări, chiar dacă nu ajunge pentru realizarea egalității în raport cu băștinașii. Dar nu vorbim de o mișcare politică care dorește să creeze solidaritate, ci de una care vrea să exploateze furia născută din inegalitate și excludere, intensificarea inegalității și excluderii pot fi în beneficiul mișcării.

Jurnalistul britanic George Monbiot atrăgea recent atenția asupra „dorinței de a distruge” (The Urge to Destroy) ca efect al inegalității; un aspect pe care-l înțelege mai ales extrema dreaptă. Pe scurt: poți avea tot felul de îmbunătățiri în societate, de la creșterea economiei la avansuri medicale sau tehnologice, cei care nu au acces la toate astea s-ar putea să prefere politicieni ca Trump care promit că dărâmă tot:

All those good things? Sorry, they’re not for you. If you feel an urge to tear it all down, to burn the whole stinking, hypocritical, exclusive system to the ground, Trump is your man. Or so he claims. In reality his entire performance is both a distraction from and an accelerant of spiralling inequality. He can hardly lose: the more he exacerbates inequality, the more he triggers an urge for revenge against his scapegoats: immigrants, trans people, scientists, teachers, China.

Concluzia pe care o trage Monbiot este că politicile care ar crea mai multă egalitate ar fi cele care pot opri ascensiunea extremei drepte, ceva ce partidele tradiționale nu sunt dispuse să facă:

The one thing that can stop the rise of the far right is the one thing mainstream parties are currently not prepared to deliver: greater equality. The rich should be taxed more, and the revenue used to improve the lives of the poor. However frantically centrist parties avoid the issue, there is no other way.

Într-un spirit similar consider că amintește sindicatul Cartel ALFA că reechilibrarea bugetului și depășirea crizei actuale nu trebuie făcute cu adâncirea inegalităților. Iar un „nou contract social” cerut de sindicat are nevoie „să pună oamenii în centrul atenției, nu doar cifrele” (și aș adăuga nu „pământul” la modul abstract), iar instrumentele necesare pentru contractul social au la bază și colaborarea internațională:

Criza economică actuală nu va putea fi rezolvată prin tăieri oarbe și austeritate. Aceste politici, promovate în mod recurent de guvernele trecute, nu au făcut decât să adâncească inegalitățile, să scadă nivelul serviciilor publice și să demobilizeze resursa cea mai valoroasă a statului: oamenii săi. ... Cartel ALFA reamintește că nu cheltuielile sunt problema, ci lipsa de venituri colectate în mod echitabil și sustenabil. Reforma fiscală reală înseamnă impozitare progresivă a averilor, combaterea eludării fiscale, închiderea portițelor legale care permit marilor averi să se sustragă de la contribuția solidară. Austeritatea este o alegere politică, nu o necesitate tehnică. ... România are nevoie de un nou contract social, iar Președintele trebuie să fie primul care să îl susțină. Aceasta înseamnă un angajament real pentru dialog constant cu sindicatele, patronatele și societatea civilă, pentru transparență în deciziile majore și pentru reafirmarea rolului serviciilor publice. Este nevoie de politici care să pună oamenii în centrul atenției, nu doar cifrele. Avem deja la dispoziție instrumentele necesare pentru acest nou contract social: Pilonul European al Drepturilor Sociale, Declarația de la La Hulpe, Convenția de la Porto. Aceste documente oferă un cadru coerent și solid pentru promovarea unor condiții mai bune de muncă și de trai în România.

Ar fi o surpriză destul de mare ca Nicușor Dan să fie președintele care îmbrățișează și dezvoltă un astfel de program. La Simion mi-e clar că s-ar lupta împotriva unui asemenea program și prin identificarea și atacarea unor țapi ispășitori, oamenii care acum sunt în România în situația în care s-au regăsit milioane de români de-a lungul ultimelor decenii în Europa fiind printre țintele cele mai ușoare. Iar pe lângă minorități sexuale, feministe și cine mai poate fi încadrat la plagă neomarxistă atacate de-a lungul vremii, în campania electorală a arătat și că poate extinde țintele la bugetari, asistați sociali și pe cine mai poate numi parazit.