Consumul în România a început să scadă în august, iar Banca Mondială se adaugă instituțiilor care au revizuit în scădere estimările de creștere economică. Comisia UE devine protecționistă în privința oțelului, din cauza „supracapacităților” din alte țări (adică China), economistul Thomas Piketty propune conectarea taxelor vamale de ținte ecologice și sociale. Armistițiu în Gaza și exporturi de arme din România către Israel. SUA și Venezuela și politicieni care doresc să controleze utilizatorii internetului – câteva știri și recomandări din săptămâna aceasta.
Un reportaj recent realizat de emisiunea în limba maghiară a TVR amintește printre alte, că astăzi în Uniunea Europeană muncitorii sezonieri în agricultură pot fi lucrători esențiali în mai multe țări deodată: pentru Germania, unde recoltarea sparanghelului depinde de ei, și pentru România, unde familiile depind de salariile mai mari câștigate în vest. Totuși aceștia sunt arareori luați în serios, o excepție fiind un protest în Germania în contextul pandemiei (când practic se cerea de la muncitorilor esențiali să se expună unui risc de îmbolnăvire mai mare), care a ajuns în atenția miniștrilor de atunci ai muncii din cele două țări. Această cvasi-ignorare nu ține doar de clasa politică: după o perioadă relativ scurtă din pandemie, când părea să se producă o realizare pe scară mai largă a cât de esențial este efortul unor oameni angajați mai mult sau mai puțin formal în domenii prost plătite, dezbaterile despre muncă s-au redirecționat de exemplu mai mult spre posibila înlocuire a angajaților din birouri prin inteligență artificială sau alte automatizări (iar preocupările legate de sănătate și pandemie rar mai au legătură cu munca enormă depusă în acest domeniu). Să descoperi într-un interviu cu două muncitoare că pentru culegerea și curățarea unei tone de sparanghel este nevoie de lucrul manual al 23 de persoane pare puțin din alt film. S-ar putea imagina plecând de aici o deschidere a discuției despre cum poate fi ușurată munca fizică grea prin îmbunătățiri tehnologice, dar suntem departe de asta.
„Dacă dorești să acționezi ca mediator, este extrem de contraproductiv să vrei să prescrii orice rezultat.”
Declarația de mai sus, făcută într-un interviu pentru Jacobin din februarie 2023, îi aparține lui Wolfgang Sporrer, un diplomat austriac decedat recent, implicat în procesul de la Minsk, care a lucrat printre altele pentru Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în Ucraina. Vorbea acolo despre șansele de dez-escaladare a conflictului între Ucraina și Rusia, ameliorarea situației umanitare și obținerea unui acord de pace prin mecanisme diplomatice. Dată fiind înfățișarea permanent caricaturală a diplomației în spațiul public – fie prin ideea (trumpistă) de a negocia un acord de pace cum negociezi vânzarea de proprietăți imobiliare, eventual cu alungarea unor chiriași care ocupă deja spațiul, fie prin varianta (UE/Biden) de a considera posibile negocieri ca un semn de slăbiciune și cam atât –, mi se pare că merită arătate și dezvoltate unele idei prezentate de Sporrer în acest interviu (și în alte intervenții); în special propunerea de a vedea negocierea și medierea ca proces în sine, de multe ori complicat, probabil încet și incert, nu ca prescrierea unor soluții.
Balcon în Italia cu steagul păcii și pisică | Imagine: Wikimedia Commons
Imagine: pixabay.com
Recoltă de sparanghel | imagine: pixabay.com
Balcon în Italia cu steagul păcii și pisică | Imagine: Wikimedia Commons